Subcultura hip hop

Mişcarea Hip Hop îşi are rădăcinile în Statele Unite, mai precis în cartierul american Bronx. Iniţial un cartier de oameni înstăriţi, el îşi schimbă aspectul în 1959, când, datorită construirii unei linii de cale farată în inima cartierului, cei care locuiau aici decid să se mute. Populat de italieni, germani şi evrei de clasă mijlocie, cartierul avea ca specific diferitele magazine în care aceştia îşi dezvoltaseră diverse afaceri. O dată cu mutarea proprietarilor, însă, şi afacerile aducătoare de bani dispar, iar cartierul rămâne la dispoziţia familiilor de negri şi de hispanici cu venituri reduse. Vechile proprietăţi ale comercianţilor sunt scoase la vânzare, dar, din cauza faimei proaste pe care o capătă Bronxul, nimeni nu mai cumpără aici, aşa încât clădirile nelocuite, mizere şi dărăpănate devin specifice locului. Datorită condiţiilor grele de viaţă ale locuitorilor cartierului, datorită numărului mare de copii, dintre care prea puţini primeau o educaţie corespunzătoare, în cartier se instalează activităţile criminale, schimbul de droguri şi şomajul. In curând se formează un grup format din şapte tineri care începe să terorizeze cartierul. Detaliul pare minor, dar este de mare importanţă pentru că reprezintă începutul dezvoltării găştilor de cartier. Aceste găşti se înmulţesc în timp şi încep să-şi marcheze teritoriul cu ajutorul graffiti-ului, desene realizate pe ziduri cu sprayuri colorate.

Astfel începe evoluţia culturii Hip Hop. Această cultură are ca componente muzica rap, dansul break şi graffitiu-ul. Muzica rap are vădite influenţe africane în ritmul versurilor rostite sacadat şi a beat-ului pe care acestea se interpretează. Break dance-ul este este un stil de dans influenţat de muzica jamaicana, care foloseşte corpul până la maxim, forţându-i limitele. Datorită numeroaselor accidente care apar în timpul interpretării acestui dans, brak dance-ul este considerat un dans periculos. Având numeroase mişcări cu denumiri ciudate, acest dans a stat la baza dezvoltării, în 1982 a dansului numit free style, în care dansatorii îşi improvizează mişcările.

Am arătat în descrierea subculturilor anterioare că toate pornesc sub forma unei revolte ideologice împotriva societăţii. Toti cei care aparţin subculturilor dispreţuiesc scena principala a societăţii şi pe cei care iau parte la activităţile ei. Dacă în general Hippie, Punkul şi Goticul luptă pentru drepturile omului, pentru libertate şi pentru abolirea unor sisteme de conducere, Hip Hopul are mai mult rolul unei subculturi care protestează împotriva lipsurilor materiale şi a rasismului. Punkerii, goticii sau hippioţii aleg să facă parte din aceste subculturi şi nu sunt obligaţi să le adopte datorita modului lor de viaţă. In cadrul subculturii Hip Hop, însă, dificultăţile pe care membrii acesteia le înfruntă zi de zi, viaţa lor grea, închisoarea, drogurile, luptele de stradă, rasismul căruia trebuie să-i facă faţă zilnic, sunt temeliile care stau la baza revoltei acestora. Revolta Hip Hop e revolta împotriva claselor superioare ale societăţii şi împotriva aşa zisei aristocraţii. Cu cât dispreţul afişat faţă de negrii săraci din Bronx e mai mare, cu atât aceştia sunt mai mândri de ceea ce sunt. In zilele noastre subcultura hip hop a devenit foarte cunoscută şi este îmbrăţişată de cele mai multe ori de copiii albi ai familiilor de condiţie socială medie sau chiar înstărită.

Felul în care membrii subculturii Hip Hop se prezintă în public trebuie pus în legătură cu modul lor de trai. Veşmintele vor fi întotdeauna largi, şi asta pentru că, practicând un dans atât de apropiat unui sport, hip hoperii trebuie să îngăduie corpului să se mişte liber în timpul acestuia. Tricourile, maieurile, pantalonii, sunt largi, lejere, lăsând uneori impresia unei neglijenţe în ţinută. In acelaşi timp, specific vestimentaţiei Hip Hop este purtarea pantalonilor cu talia căzută pe şolduri. Provenienţa acestui obicei este aceea a ţinutei din închisorile americane. Tinerii arestaţi erau obligaţi să-şi poarte pantalonii fară curea. Aceasta se lua în inchisoare, ca nu cumva arestatul să se spânzure cu ea. Pantalonii cu talia căzută pe şolduri se purtau aşadar de foştii condamnaţi ce se întorceau în cartier, iscând astfel un fel de modă preluată in zilele noastre şi de marii designeri vestimentari.

In acelaşi timp, încălţămintea unui hip hoper este lejeră, comodă, tip sport: de cele mai multe ori se poartă adidaşi sau bascheţi. Specifică vestimentaţiei hip hop este şi celebra şapca purtată invers, cu cozorocul la spate sau pe o ureche, tot ca expresie a sustragerilor de la regulile sociale de vestimentaţie. Un alt element des întâlnit este folosirea ca accesoriu, mai ales la bărbaţi a unui sau mai multor lanţuri mari, de aur, purtate la gât, având de multe ori medalioane din aur cu simboluri ale bogăţiei, cum ar fi simbolul dolarului. Practica are ca rădăcini orgoliul celor ce se îmbogăţeau peste noapte în cartier şi simţeau nevoia să demonstreze acest lucru. Preluate de marii cântăreţi de muzica Hip Hop, aceste tipuri de accesorii devin nelipsite în curând din vestimentaţia tinerilor simpatizanţi ai culturii Hip Hop.

Se consideră că o dată cu moartea Punkului a murit grupul subculturilor clasice. Toate aceste subculturi, şi altele, despre care nu am pomenit mai sus, au pornit ca o manifestare împotriva societăţii, a modului de viaţă al majorităţii indivizilor. Felul în care membrii   subculturii se îmbracă, se coafează, felul în care ei se prezintă în public este menit de fiecare dată să şocheze, să tulbure, să sperie, uneori, dar nu să fie acceptat. Spre diferenţă de membrii obişnuiţi ai societăţii care fac orice ca să fie acceptaţi de aceasta, membrii subculturilor resping această acceptare şi susţin, prin felul în care arată, felul în care gândesc şi simt. în ciuda ideologiei lor, totuşi, consumismul social ajunge să înghită manifestările lor culturale, ajunge să producă pe scară largă şi să ofere Ť profanilor ť ceea ce era un semn al unui mod de gândire diferit.

O data ajuse pe piaţă ca orice produse, ideile, vestimentaţia, atitudinea memrilor diverselor subculturi îşi pierd din autenticitate şi devin nefolositoare pentru cei care le-au conceput. Ele rămân în cadrul societăţii ca simple imitaţii ale unor moduri de viaţă, în timp ce iniţiatorii lor renunţă la bătălie. O subcultură nu poate lupta împotriva unei societăţi care o acceptă şi o adoptă. Totuşi, în timp, fiecare subcultură cunoaşte etapele ei de revigorare, de revenire, şi o dată cu noile generaţii de adepţi îşi reporneşte, împrospătată, protestul social.

Copyright 2006 Carmen Babii