Nasterea

Organismul femeii gravide este caracterizat de prezenţa uterului mărit de volum care conţine în interiorul său fătul şi anexele fetale. Actul naşterii constă din eliminarea în afara organismului a conţinutului uterin. Dar, pentru realizarea acestui lucru, organismul matern suferă o serie de modificări, are nevoie de anumite pregătiri.

Pentru ieşirea din abdomen a fătului, acesta trebuie să traverseze un veritabil tunel. El este alcătuit din nişte pereţi osoşi, duri, care constituie partea osoasă a acestui drum, cunoscut în anatomie şi sub numele de bazinul osos sau canalul dur şi o parte musculară, moale, care reprezintă aşa-zisul „bazin moale". Acest tunel este străbătut de făt în timpul naşterii acomodîndu-i-se cit mai perfect cu putinţă, datorită unor legi fizice deosebit de riguros aplicate în organismul matern. Se poate descrie la bazin o circumferinţă superioară care, în termeni tehnici obstetricali, mai poartă numele de „strâmtoarea superioară" şi o circumferinţă inferioară sau „strîmtoarea inferioară". Distanţa dintre strîmtoarea superioară şi cea inferioară reprezintă un canal sau un tunel pe care trebuie să-1 parcurgă copilul în timpul naşterii:

Este bine ca naşterea să aibă loc la spital sau în casa de naştere unde se pot asigura condiţii de igienă corespunzătoare şi o asistenţă calificată, putîndu-se evita foarte multe din complicaţiile care mai fac pe unele femei să aibă teamă de naştere. Ar fi de dorit ca toate femeile să nască în maternităţi sau în casele de naşteri. Se ştie cit de greu pot fi respectate toate condiţiile cerute de igienă atunci cînd femeia naşte în casa ei, care nu îndeplineşte întotdeauna condiţiile necesare şi în care locuieşte împreună cu mai multe persoane printre care şi copii.

Care sînt semnele care anunţă apropierea naşterii ?
Gravida are senzaţia de a urina mai des, simte o presiune, o apăsare mai pronunţată în regiunea inferioară a abdomenului, are senzaţia de scaun, apar mici pierderi sanguinolente, se instalează dureri mai mari şi mai dese. Sînt cîteva semne care trebuie să atragă atenţia tinerelor mame şi să se gîndească că este posibil ca naşterea să se apropie. Ele nu sînt întotdeauna remarcate, mai ales de femeile care au mai avut naşteri, sau care s-au manifestat mult mai liniştit.

O situaţie mai particulară, care pe femeile la prima sarcină le face să intre într-o oarecare panică, este ruperea pungii apelor, după care pacienta se vede deodată fcu lenjeria udă de o cantitate relativ mare de lichid. Nu trebuie să se sperie, este vorba de lichidul amniotic care se scurge şi care are semnificaţii diferite în funcţie de poziţia pe care o ocupă copilul în bazin în momentul hruperii membranelor. In momentul în care acest feno-jmen s-a produs, vom pleca imediat la maternitate.

Sosirea la maternitate
Cînd semnele amintite se anunţă, cu bagajul dinainte pregătit, vom pleca la maternitate. La maternitate veţi fi amabil primită, înconjurată de simpatie de atîtea femei care poate tocmai în aceeaşi zi au născut. Este adevărat că naşterea este uneori mai dureroasă, deşi există multe mijloace şi metode care o fac uşoară. Dar, gîndul că suferinţa Dvs. va fi recompensată cu apariţia unei vieţi, vă va da destulă putere ca imediat după naştere să vă bucuraţi din plin de copilul Dvs. şi în numai cîteva minute să uitaţi totul. Faptul că se instalează dureri este tocmai unul din semnele că naşterea a   început. Gravida va fi în permanenţă supravegheată şi totul de aici încolo va fi făcut pentru asigurarea deplinei sănătăţi a mamei şi copilului şi ca suferinţa să fie cît mai scurtă şi mai uşoară. Gravida va fi condusă într-o cameră specială unde o să petreacă orele care se scurg pînă la naştere şi unde i se va face un examen clinic general amănunţit al întregului organism, un examen de specialitate care va constata starea sarcinii şi va aprecia desfăşurarea naşterii, i se va controla tensiunea arterială, examenul urinii, va fi cîntărită etc.

Naşterea propriu-zisă
In marea majoritate a cazurilor fătul se situează de-a lungul uterului, adică în sensul diametrului lui longitudinal, care este cel mai mare. Vorbim atunci de „aşezare longitudinală  adică ne referim la raportul dintre axul logitudinal al uterului şi al fătului. Alteori poate fi orientat de-a latul şi atunci vorbim de „aşezare trans-versă". Aceasta este o situaţie mult mai rară. Dar, fiind aşezat longitudinal, aşa cum se întîmplă de obicei, el poate fi îndreptat spre locul de ieşire din bazin, fie cu capul, fie cu şezutul (pelvisul).

In 95% din cazuri partea cu care fătul se prezintă spre a ieşi din bazin este capul (craniul), de aceea vorbim de prezentaţie craniană. In situaţia în care la strîmtoarea superioară a bazinului se prezintă cu pelvisul, vorbim de prezentaţie pelviană. Este foarte important de ştiut acest lucru pentru că naşterea unui copil în pelviană prezintă o serie de particularităţi şi necesită o îngrijireşi supraveghere specială.
Prin urmare, pentru a ieşi copilul trebuie să intre în acel tunel, să-1 parcurgă de la o strîmtoare la alta ş1 să treacă de strîmtoarea inferioară. Rezultă că principalii timpi prin care se realizează naşterea sînt : angajarea, adică pătrunderea copilului în bazin şi trecerea lor de strîmtoarea superioară, cobo-rîrea sau descinderea, adică străbaterea drumului cuprins între strîmtoarea superioară şi cea inferioară sau parcurgerea excavaţiei (cum se mai numeşte) şi degajarea, adică depăşirea strîmtorii inferioare.

Pentru ca naşterea să se realizeze, se parcurg mai multe etape, se străbat mai multe perioade, cele mai importante fiind : perioada de dilatare, perioada de expulzie a jătului, perioada de expulzie a placentei (delivrenţa).
Practic, gravida nu va resimţi decît două faze ale naşterii : dilataţia şi expulzia, deoarece fiecare dintre ele se însoţesc de anumite senzaţii cu totul particulare. Comportamentul şi participarea la cele două faze este diferit, de aceea le vom percepe ca două faze distincte. Perioada de dilatare Starea în care muşchiul uterin începe să se contracte ritmic exercitînd presiuni asupra conţinutului său este cunoscută sub numele de „travaliu de naştere".

Unul din semnele de bază datorită căruia ştim că naşterea se apropie, este reprezentat tocmai de instalarea contracţiilor uterine. Acestea au o serie de caracteristici pe care dorim să le enunţăm pe scurt : sînt ritmice, adică apar la anumite intervale, sînt dureroase, au o anumită intensitate,   durează  un  anumit  timp  şi dezvoltă  o energie variabilă. Atunci cînd spunem că o femeie se găseşte în travaliu, exprimăm într-o formulă medicală faptul că naşterea a început. Dar, pentru acest lucru, contracţiile uterine trebuie să survină la  un  anumit interval de timp, să aibă o anumită durată şi intensitate şi să aibă efect asupra colului uterin începînd să-1 dilate. Este important de subliniat acest lucru, deoarece, mai ales la primipare, cu aproximativ 10—15 zile înainte de naştere, se pot instala anumite dureri, chiar contracţii uterine .Daca acestea dispar si se aster cateva zile linistite  este vorba de un fals travaliu

Angajarea copilului in bazin
Cand contracţiile uterului au tendinţa să se succeadă la intervale tot mai scurte, să aibă intensitate din ce în ce mai mare, ele se răsfrîng asupra fătului şi exercită o presiune din mai multe direcţii asupra lui. Cum în porţiunea inferioară a uterului există o zonă mai puţin rezistentă datorită canalului colului uterin, este natural ca fătul să fie presat în această zonă şi să forţez deschiderea unui drum de acces spre exterior. Aşa se explică faptul că dacă la 8 1/2—9 luni, presiunea pe care o exercită uterul gravid se răsfrînge asupra stomacului şi dia-fragmului, în această perioadă a naşterii greutatea o vom simţi mai ales în partea de jos a abdomenului — care devine de fapt mai proeminentă în regiunea lombară, la nivelul vezicii urinare, devenind şi mai supărătoare. Ce se petrece de fapt ?

Ca urmare a contracţiilor uterine, copilul îşi schimbă locul; el tinde să pătrundă în bazin şi să-şi pregătească ieşirea. Se vorbeşte în această situaţie că se „angajează". In acest mod circumferinţa mare a părţii cu care ovoidul fetal se prezintă la strîmtoarea superioară (craniul sau mai rar  pelvisul) o depăşeşte pe aceasta ; pentru a se acomoda cît mai bine diametrelor strîmtorii superioare, se şi flectează uşor
Ca să afirmăm că naşterea a început cu adevărat, este necesar să se producă dilataţia colului uterin. Ca să se realizeze acest deziderat, contracţiile uterine trebuie să se succeadă la un interval de cel puţin 10 minute, să aibă tendinţa să survină la intervale tot mai scurte şi cu o intensitate mărită, iar la examenul practicat de medic să se constate o dilatare de cel puţin 1—2 cm (un deget). Acesta este momentul în care, din punct de vedere medical, afirmăm că naşterea a început.

Dar perioada de dilatare se însoţeşte de apariţia durerilor determinate de contracţiile uterului, la început la intervale mult mai mari, cu intensitate redusă şi o durată scurtă. După aceea, apare o perioadă de linişte ; 20—30 de minute mai tîrziu apar din nou mici dureri care ţin aproximativ cîteva secunde. Un nou interval de linişte de 20—25 de minute se instalează, timp în care ne simţim perfect. în cîteva ore vom remarca că durerile au tendinţa să survină tot mai des, să dureze din ce în ce mai mult şi intensitatea lor să crească.

Acesta este un semn că putem anunţa medicul şi să ne pregătim pentru a ne deplasa la maternitate. Este important de procedat aşa, pentru că dacă la început durerile survin la 10—15 minute, ţin aproximativ 10—15 secunde şi nu sînt prea vii, însă în decurs de cîteva ore ele devin foarte regulate, la 10—8 minute, au o durată de 25—30 de secunde şi sînt tot mai intense. Este bine ca sub controlul secundarului de la ceas să notăm pe o bucată de hîrtie intervalul de timp la care apar durerile şi cîtă vreme ţin ele, deoarece prima întrebare care ne va fi pusă de medic va fi : „Care sînt ritmul şi durata contracţiilor Dvs. ?"In această perioadă pot apărea o serie de secreţii sau pierderi sanguinolente. Alteori pierderile sînt reprezentate de scurgerea lichidului amniotic, adică de ruperea pungii apelor, care se produce în general la sfîrşitul perioadei de dilatare. De aceea, un alt element de care se va interesa medicul va fi acela dacă aveţi sau nu scurgere sau secreţii prin vagin.

Contracţiile uterului   se  produc   datorită  unui  joc hormonal în care rolul important îl are un hormon numit ocitocina. Ca toţi muşchii, proprietatea esenţială a uterului rămîne contracţia tinzînd să expulzeze copilul ca sîmburele dintr-un fruct. Colul uterin nu oferă o prea mare rezistenţă solicitărilor determinate de contracţiile uterine, mai ales că în timpul sarcinii el se înmoaie substanţial. Încetul cu încetul colul se scurtează prin lărgirea orificiului intern, se lărgeşte şi se încorporează în uter, acesta luînd forma unui ovoid care în porţiunea de jos se termină cu un orificiu. Va începe în continuare dilatarea propriu-zisă, adică lărgirea acestei deschizături. Acesta este momentul în care un mic dop de gelatină se expulzează în afară, însoţit eventual chiar de cîteva firişoare de sînge. Contracţiile uterine intensificîndu-se, deschizătura sau dilatarea orificiului uterin se măreşte fi în ea se insinuiază punga apelor. Dilatarea continuă ajungandu-se la un diametru de 11cm, mecesar pentru trecerea capului copilului.

Coborîrea
Pe măsură ce dilataţia colului uterin progresează sub presiunea contracţiilor uterine şi din momentul în care craniul fetal a învins strîmtoarea superioară, el este împins în jos cu ajutorul unei mişcări de rotaţie intern㠗 care se execută după un arc de cerc de mărime variabilă după cum poziţia este stingă sau dreapt㠗 străbate tunelul cuprins între cele două strîmtori, reali-, zînd al doilea timp al naşterii care poartă numele de coborîre. Prin urmare, în perioada de dilatare are loc angajarea părţii cu care copilul se prezintă în bazin şi descinderea sau coborîrea pînă la nivelul strîmtorii inferioare. Cînd dilatarea este completă, punga apelor se rupe şi se scurge în vagin un lichid de obicei incolor şi nemirositor. Este învins astfel şi al doilea obstacol şi va începe din acest moment un al doilea act al travaliului, adică expulzia sau naşterea propriu-zisă a fătului.

Perioada de expulzie a fătului
Aceasta este mult mai scurtă decît prima şi este caracterizată de dureri foarte apropiate una de alta, la 2—3 minute, care durează aproape un minut şi devin mult mai intense. Acesta este un lucru absolut normal
Senzaţiile pe care le întîlnim în acest timp sînt net deosebite de cele din perioada de dilatare. Este momentul în care se realizează ieşirea copilului în afara organismului.

Degajarea
Degajarea este faza finală din mecanismul naşterii care se realizează în această perioadă. Descinderea fătului prin canalul dur fiind terminată, trecînd în bazinul moale şi prin orificiul uterin pe care îl depăşeşte, va solicita plan-şeul pelvian şi va fi întovărăşită de o senzaţie deosebită care este utilizată şi cunoscută sub numele de „scremet sau screamăt". Femeia simte o presiune marcată asupra vezicii şi a rectului şi are senzaţia de scaun. Uneori acest lucru se întîmplă mai ales cînd situaţia de urgenţă nu mai permite clismarea prealabilă a pacientei.

Astfel începe perioada de expulzie care are ca scop final degajarea craniului sau a părţii prezentate şi eliminarea copilului în afara organismului, solicitîndu-se elasticitatea vaginului, vulvei şi a perineului.După fiecare contracţie parturienta va primi oxigen, iar medicul va supraveghea cu atenţie comportarea bătăilor cordului fetal in intervalul dintre contractii , urmarind felul cum se realizeaza degajarea
Naşterea propriu-zisă va fi marcată pentru Dvs. de primul ţipăt al copilului căruia i-aţi dat viaţă şi va fi întovărăşită de o senzaţie de uşurare deosebită, atît de binefăcătoare după efortul depus. Perioada de expulzie durează aproximativ 40—45 de minute la femeile care se găsesc la prima naştere şi 15—30 de minute la cele care au mai mulţi copii. în perioada de expulzie supravegherea medicală trebuie să fie foarte atentă, datorită faptului că pot apărea o serie de tulburări care să aibă repercusiuni nefavorabile atît asupra mamei cît şi asupra copilului.

Astfel, durerile pot să succeadă la intervale mai scurte de trei minute, chiar la un minut, să se prelungească uneori peste un minut ca durată, uterul fiind mereu într-o stare exagerată de tensiune care cauzează pe de o parte suferinţa fetală, pe de altă parte poate duce la un accident grav pentru mamă, acela al ruperii uterului. Aceasta constituie o stare deosebit de gravă, dar poate fi cu uşurinţă evitată printr-o supraveghere atentă şi corectarea cu ajutorul medicamentelor a acestei stări de contractură exagerată. Alteori, dimpotrivă, contracţiile se răresc, au o durată scurtă, nu sînt eficiente, naşterea se prelungeşte, iar femeia se impacientează. Şi această situaţie, sesizată din vreme, poate fi uşor corectată cu ajutorul unor produse medicamentoase care produc din nou contracţii uterine corespunzătoare.

Perioada de expulzie a placentei (delivrenţa)
Ultimul act al naşterii este dezlipirea şi expulzarea placentei sau delivrenţa. Spuneam că conţinutul uterului gravid este reprezentat de făt şi anexele sale (placenta şi lichidul amniotic). După expulzarea fătului, în interiorul uterului rămîne placenta cu cordonul ombilical şi membranele.
Imediat după naşterea copilului, urmează o perioadă de linişte, fără nici o durere, care poate avea o durată variabilă de 10—15—20 de minute. După această acalmie se instalează din nou contracţii uterine care au menirea de a dezlipi placenta de pe faţa internă a uterului, aceasta căzînd în interiorul cavităţii ca urmare a discordanţei în elasticitatea celor două organe (uter şi placentă). Cantitatea de sînge, care se adună în spatele placentei şi ajută la decolare, se va elimina prin vagin, de aceea nu trebuie să ne speriem la apariţia unei hemoragii variabile cantitativ şi de scurtă durată. Este un semn că placenta se dezlipeşte.
Delivrenţa astfel efectuată, uterul se transformă într-un glob dur situat imediat sub ombilic. Medicul va examina placenta şi anexele sale pentru a se convinge că în interiorul cavităţii uterine nu a mai rămas nimic Un fragment placentar, sau cîteva resturi de membrane în uter, reprezintă o sursă de hemoragie şi, dacă acestea nu se trădează imediat rămînînd mai mult timp reten-ţionate, se infectează şi au urmări deosebit de neplăcute pentru evoluţia ulterioară. Este adevărat însă că există
In cazul în care placenta nu se elimină spontan în aproximativ 15—20 de minute cum se întîmplă de obicei, se poate aştepta pînă la 45 de minute, maximum o oră, cu condiţia ca pacienta să nu sîngereze. Dacă în acest interval de timp placenta nu se dezlipeşte singură sau se instalează o hemoragie abundentă, medicul va proceda de urgenţă la extragerea ei cu mîna. Această operaţie se numeşte „extracţia manuală de placentă" şi este bine să fie efectuată cu mare blîndeţe şi în anestezie.
Cu toate că naşterea s-a terminat nu veţi părăsi sala de naştere timp de încă două ore. în această perioadă veţi fi supravegheată în permanenţă de către o asistentă în vederea depistării unei eventuale hemoragii.

Durata naşterii
Este destul de greu de a indica o cifră exactă care să exprime timpul în care se desfăşoară procesul naşterii. Aceasta este variabilă în funcţie de o serie de factori, în general însă se apreciază că naşterea poate dura aproximativ între 8—10 ore, variind mai ales în funcţie de faptul că femeia se găseşte la prima naştere sau a
mai născut un copil.
Deci, la primipare, de obicei, durata naşterii este mai prelungită, în timp ce la multipare ea se scurtează cu aproximativ două-trei ore. Dilataţia colului este faza cea mai lungă. Ea reprezintă aproape 8—9 ore din durata totală a naşterii. Expulzia, dimpotrivă, nu durează în general decît 20—30 de minute, maximum o oră.

Naşterea dificilă
Naşterea dificilă este destul de rară astăzi, datorită faptului că se iau toate măsurile preventive, medicamentoase sau operatorii, pentru a facilita desfăşurarea normală a actului naşterii, iar în cazul unor dificultăţi, de a găsi calea rezolvării celei mai favorabile din punctul de vedere al mamei şi al copilului. Naşterea poate să devină dificilă, adică să aibă o durată mai mare, să se desfăşoare cu o oarecare greutate, să existe o suferinţă maternă mai accentuată, sau să avem de a face cu tulburări în privinţa copilului într-o serie de situaţii care creează dificultăţi. De aceea dorim, în cele ce urmează, să trecem în revistă cîteva dintre elementele care sînt capabile să perturbeze desfăşurarea normală a actului naşterii. „Distocia" este un termen mult utilizat de medici şi care se referă la dificultăţile în realizarea naşterii, dar care are cauze multiple ; de exemplu, tulburări ale contracţiilor  uterine,  dificultăţi  în  pătrunderea   copilului în bazin, modificări ale dimensiunilor bazinului sau ale formei acestuia (bazin strîmtat, bazin deformat).
In ceea ce priveşte contracţiile uterine, acestea pot avea repercusiuni negative asupra desfăşurării naşterii în două feluri : pe de o parte ele pot fi de o intensitate crescută, să se succeadă la intervale scurte şi totuşi să nu se producă o dilataţie a colului uterin pe măsura lor ; sau, pe de altă parte, să aibă o intensitate slabă, o durată scurtă, să se succeadă la intervale mai mari şi în consecinţă să nu fie eficiente. în ambele situaţii, naşterea devine dificilă.

In alte împrejurări naşterea poate deveni dificilă (distocică) datorită unor elemente care se referă la făt şi privesc cu deosebire mărimea excesivă a lui. Sînt situaţii cînd femei absolut normal dezvoltate sînt purtătoare ale unor feţi foarte bine dezvoltaţi, depăşind uneori greutatea de 4 kg, care evident se vor expulza cu oarecare dificultate. Nu este mai puţin adevărat că există situaţii în care deşi este vorba despre un copil normal dezvoltat, cu o greutate acceptabilă, acesta este împiedicat în pătrunderea lui în bazin, datorită dimensiunilor scăzute ale acestuia din urmă. în asemenea împrejurări apare o nepotrivire între dimensiunile copilului şi ale bazinului care poartă numele de „distocie de angajare". Se întîmplă dificultăţi în dilatarea orificiului uterin ; în aceste situaţii apare o luptă între forţa de contracţie a uterului şi rezistenţa colului, în funcţie de rezultatul căreia va depinde desfăşurarea normală a naşterii. De aceea rolul medicului şi al personalului care vă îngrijeşte este mult sporit : în aceste cazuri este nevoie de toată silinţa pentru a împiedica orice desfăşurare nefavorabilă a naşterii.

Sînt împrejurări în care naşterea devine dificilă datorită unor poziţii anormale ale copilului în uter, astfel că deşi aşezat longitudinal, el poate fi orientat cu pelvi-sul. Naşterile în prezentaţie pelviană nu sînt tocmai rare şi din fericire marea majoritate a lor se desfăşoară într-un mod cu totul favorabil. Nu întîmplător se spune despre ele că se găsesc la limita dintre normal şi patologic.

In schimb, în cazul în care copilul se aşează de-a latul uterului, adică în sens transversal (deci vorbim de aşezare transversă) este natural că naşterea nu se poate realiza în acest mod. Este adevărat că în cadrul evoluţiei sarcinii, în jurul lunii a VH-a — a VlII-a, copilul mai puţin dezvoltat poate fi în poziţie transversă şi ulterior să ia o aşezare longitudinală. în cazul însă în care sarcina ajunge la termen şi fătul continuă să rămînă aşezat transversal, naşterea nu mai este posibilă decît prin extragerea fătului pe cale chirurgicală, prin operaţie cezariană.

Pregătirea psihologică a naşterii
Este aproape firească teama pe care o încearcă femeile care se găsesc la prima sarcină, atunci cînd se gîndesc că vor trebui să nască. Această teamă decurge fie din lipsa cunoştinţelor elementare în legătură cu desfăşurarea actului naşterii, fie din cauza unor discuţii nepotrivite cu unele femei, prietene sau rude, care din nefericire şi în mod izolat au avut parte de o naştere mai dificilă.
Sperăm, din cele prezentate pînă acum, să vă fi convins că naşterea reprezintă un act pe cît de normal pe atît de necesar.

Naşterea fără durere (anestezia la naştere)
Problema durerilor la naştere, ameliorarea lor şi în consecinţă înlăturarea groazei pe care o au încă unele femei, a reprezentat şi reprezintă şi astăzi o preocupare importantă pentru medicii obstetricieni. In cadrul naşterii se utilizează o mulţime de medicamente care fac să diminueze durerile aşa încît actul propriu-zis să devină suportabil. Metodele care se utilizează pentru a face naşterea mai puţin dureroasă, sînt cunoscute : anestezia şi anaJgezia. Prin urmare, atunci cînd vom auzi asemenea termeni să înţelegem că reprezintă totalitatea eforturilor şi metodelor în vederea uşurării procesului naşterii.

In general însă, trebuie să afirmăm că o femeie normală, născînd normal şi avînd o bună pregătire psi-hoprofilactică, trebuie să aibă tot interesul, în ce o priveşte pe ea şi pe copilul ei, de a naşte fără anestezie. Femeia cea mai echilibrată nu va spune niciodată referindu-se la naştere că este vorba de un moment foarte agreabil, dar va exprima părerea că neplăcerile avute sînt pe deplin compensate de bucuria naşterii.
Dar, cum spuneam, în cazul în care dintr-un motiv sau altul durerile sînt exagerate, putem interveni pe cale medicamentoasă folosind medicamente sau alte metode în vederea ameliorării durerilor la naştere.

Intervenţiile la naştere
Există împrejurări în care naşterea nu se poate realiza decît cu ajutorul unor intervenţii speciale ; acestea se impun fie din cauza evoluţiei travaliului, fie din cauza stării fătului. Scopul final pe care îl urmărim este asigurarea maximului de confort al mamei şi deplina sănătate a ei şi a nou-născutului. In cazul în care, din motivele arătate, am putea avea surprize neplăcute, sîntem obligaţi să intervenim cu diverse metode. Ele îşi au locul mai ales în cazul prezentat iilor vicioase, în cazul bazinelor strimte sau anormale, a tulburării contracţiilor uterine.

Mijloacele cu care intervenim în această situaţie pot fi : forcepsul şi un instrument care acţionează pe principiul unei ventuze care ajută la extragerea copilului şi se numeşte „vacuum extractor" sau, în ultima instanţă, operaţia cezariană.
Forcepsul este un instrument cu ajutorul căruia se apucă partea prezentată, oprită în progresiune şi se facilitează extragerea ei. Naşterea cu ajutorul forcepsului nu Reprezintă un pericol absolut, dar nici nu trebuie să fie 0 dorinţă preconcepută a pacientei sau a medicului. Cît priveşte vacuumul extractor, acesta este o metodă utilizată pentru terminarea mai rapidă a naşterii, pe baza tracţiunilor cu ajutorul ventuzei sincronizate cu contac-ţiile uterine.

Dacă cele două metode enunţate nu se pot aplica, calea cea mai favorabilă de rezolvare o reprezintă operaţia cezariană, adică extragerea copilului prin abdomen, in urma tăierii uterului. Această operaţie are un istoric destul de lung.
Numele de cezariană provine de la porecla împăratului roman „Caesar", derivînd de la cuvîntul latin care înseamn㠄a tăia". Se presupune, pe de ală parte, că Iulius Caesar (144 î.e.n.) a fost scos din pîntecele mamei sale prin tăietură. în realitate este puţin probabil să se fi întîmplat aşa, deoarece mama lui a supravieţuit naşterii mulţi ani şi pe atunci cezarienele nu se făceau pe femei vii. Prima cezariană pe o femeie vie a fost făcută prin anul 1610 în Germania.

Important este faptul că în cazul în care naşterea nu este posibilă în mod spontan, cezariana reprezintă o cale sigură de rezolvare a ei. Ea nu trebuie să ne înspăimînte, se practică în anestezie, este nedureroasă şi asigură extragerea unui copil fără leziuni, deplina însănătoşire a mamei şi posibilitatea de a avea ulterior naşteri spontane.

Ea este indicată numai de către medic şi solicitările uneori abuzive ale pacientelor, numai din dorinţa de a evita durerile naşterii, sînt absolut ne justificate. Cezariana are indicaţii precise şi se aplică numai în cazul în care, din cauza unor contracţii exagerate, există pericolul ruperii uterului sau se instalează o suferinţă fetală progresivă, sau copilul nu poate pătrunde în bazin din cauza unei disproporţii (nepotriviri între dimensiunile lui şi ale bazinului), o rezistenţă exagerată a colului uterin sau cînd este vorba de o femeie mai în vîrstă, în general trecută de 35 de ani, care se găseşte la prima naştere şi la care, din cauza evoluţiei naşterii, este riscată rezolvarea ei spontană.