Lauzia

Naşterea fiind realizată şi copilul adus pe lume, începe o etapă nouă, aceea în care toate modificările suferite de organismul Dvs. în timpul sarcinii dispar treptat şi vă reluaţi starea dinainte de graviditate. Perioada aceasta care se întinde pe aproximativ 40 de zile, este cunoscută sub numele de lăuzie.

Ea se împarte în mai multe etape : primele patru ore după naştere reprezintă aşa-zisa lăuzie imediată şi, după cum remarcaţi, fac parte din ceea ce unii numesc perioada a IV-a a naşterii. Lăuzia propriu-zisă este reprezentată de următoarele 10 zile de la naştere, în timp ce ultimele 30 de zile exprimă lăuzia îndepărtată. Aceasta este o clasificare mai mult didactică, în funcţie de care putem eşalona principalele modificări care survin după naştere, modul în care ele se realizează şi timpul de cînd se poate considera o femeie absolut normală.

Dar, cum spuneam, perioada de lăuzie implică o serie de transformări care fac ca organele genitale să ajungă din nou la dimensiunile, forma şi funcţionalitatea dinaintea naşterii. Este adevărat că în mod arbitrar lăuzia este stabilită ca fiind primele şase săptămîni după naştere, dar se consideră că în această perioadă are loc o recuperare şi o revenire la stadiul de negraviditate

In momentul în care naşterea s-a terminat, iar placenta cu anexele sale a fost expulzată, uterul — înainte gravid. care atingea dimensiunile amintite şi care se înălţa aproape pînă la apendicele xifoid — scade atingînd la început ca limită superioară ombilicul ; el va continua să scadă treptat adică să involueze aproximativ cu cîte un lat de deget pe zi, pentru ca în şase săptămîni să revină la dimensiunea şi greutatea sa normală, regăsindu-se ascuns în bazin. De asemenea, vaginul şi vulva se retracta, fibrele lor musculare se atrofiază, iar ovarele şi trompele îşi reiau locul lor obişnuit. Perioada celor şase săptămîni care se întinde de la naştere, este marcată de reapariţia ciclurilor menstruale. Din acest moment o nouă sarcină este posibilă. Dar dacă femeia alăptează, ciclurile menstruale nu apar datorită unui mecanism hormonal bine stabilit.

Glandele endocrine îşi recapătă treptat morfologia şi funcţia anterioară sarcinii, pigmentaţia de la nivelul feţei, areolelor mamare şi liniei albe se atenuează treptat, iar culoarea vergeturilor se estompează. Dispare imbibiţia şi relaxarea ligamentelor iar muşchii din regiunea anterioară a abdomenului şi din cea pelvi-perito-neală suferă un proces de involuţie. Mişcările respiratorii îşi recapătă amplitudinea obişnuită, pulsul şi tensiunea arterială nu se modifică, cantitatea de urină creşte.

 Uneori revenirea la situaţia de după sarcină este precedată de ovulaţie. Sigur că foarte multe sînt cazurile în care o femeie a născut şi rămîne din nou însărcinată imediat după în care apar ciclurile ovulatorii, sarcina este un fenomen întrutotul posibil. Desigur că cea mai simplă metodă de utilizat este abstinenţa, deşi măsurarea temperaturii permite totuşi luarea unei soluţii mai puţin radicale. Cum spuneam, temperatura poate indica momentul în care se produce ovulaţia, prin urmare temperatura bazală este timpul în care evităm raporturile sexuale şi dacă notăm apariţia unui platou termic normal care se menţine timp de 3 zile, putem fi siguri de faptul că un raport nu mai riscă de a fi fecundant.
Aceasta este o problemă care preocupă foarte mult mamele, mai ales tinerele mame şi de aceea am ţinut să o subliniem în cîteva cuvinte.

Odată cu realizarea restrîngerii de dimensiuni şi volum a uterului se elimină o cantitate oarecare de sînge, care ulterior se diluează, apar de culoare mai deschisă şi se elimină la exterior sub forma unor secreţii care reprezintă lohiile. în primele trei zile acestea sînt san-guinolente, de aceea să nu credem că este vorba de o complicaţie a sarcinii, ci este un lucru perfect normai. După 3—4 zile ele încep să se deschidă la culoare, ponderea cantităţii de sînge scade şi treptat încep să fie dominate de serozităţi care după 10 zile sînt nesanguino-lente ; aceste scurgeri vor dura aproximativ şase săptămîni. Naşterea fiind considerată un lucru normal, femeia, după ce are un copil, nu trebuie să se considere bolnavă. Prin urmare, nu trebuie să aibă temperatură, pulsul devine normal şi toate funcţiunile se reiau ca înaintea gravidităţii.

Este adevărat însă că, timp de cîteva zile după naştere, femeia poate să prezinte dureri datorită contracţiilor
uterului care favorizează scăderea în dimensiuni a acestuia. Datorită asepsiei riguroase din timpul asistenţei la naştere complicaţiile infecţioase s-au redus foarte mult.

Lactaţia
în timpul gravidităţii se produce o modificare de volum a sinilor în sensul că aceştia cresc în dimensiuni şi se pregătesc pentru a furniza viitorului copil alimentaţia necesară, adică atît de preţiosul lapte de mamă. La 2—3 zile după naştere veţi constata că sinii se umflă şi mai puternic şi se întăresc în mod deosebit, fenomen ce trădează starea firească a declanşării secreţiei lactate. Veţi observa că sinii încep să secrete lapte, la început mai diluat, dar care ulterior primeşte concentraţia normală. Cum se explică apariţia secreţiei lactate ?

In timpul sarcinii, sub influenţa acţiunii ovarelor şi placentei, glandele mamare se dezvoltă, canalele care conduc laptele la mamelon se dilată. Hipofiza începe să secrete un nou hormon numit prolactina, sub acţiunea căruia se va declanşa şi secreţia lactată. El nu acţionează însă dacă placenta nu a fost eliminată. Sîngele transportă hormonul prolactina hipofizară la glandele mamare. D acest moment sînii încep să funcţioneze şi se stimulează astfel lactaţia care se instalează.

Menţinerea secreţiei lactate va fi asigurată, în afară de către o alimentaţie raţională şi substanţială a lăuzei şi prin consumarea unei cantităţi crescute de lichide ; ea este întreţinută în continuare prin actul suptului.

Marea majoritate a femeilor îşi alăptează copiii. Dar nu este mai puţin adevărat că în unele ţări, mai ales în ţările puternic industrializate, dar chiar şi la noi, în funcţie de anumite obiceiuri, alăptarea copilului la sîn se limitează tot mai mult. Laptele de mamă este înlocuit cu produse conservate care nu întotdeauna se bucură de cea mai bună reuşită. Judecata pe care o adoptă unele femei pentru a justifica alimentaţia artificială este greşită, cauzată de multe ori de ignoranţă, ele neştiind că laptele lor este cel mai bun aliment.

Există însă împrejurări în care, din motive speciale — o anumită boală de exemplu, sau din cauza unui serviciu de o anumită natur㠗 femeia este obligată să întrerupă alăptarea la sîn. Singurele consideraţii valabile care să poată justifica lipsa alăptării sînt însă destul de bine diferenţiate ; ele se referă în primul rînd la sănătatea mamei şi nu la confortul ei. De exemplu în cazul unei tuberculoze pulmonare grave alăptarea agravează serios leziunile şi copilul poate risca să se contamineze, în caz de sifilis însă mama poate alăpta copilul. In alte situaţii numai medicul este în stare să contraindice alimentaţia la sîn ca în cazul unor boli bine definite de inimă, rinichi^ ficat, boli contagioase grave pe care lactaţia le-ar agrava.

Alteori este vorba despre un obstacol local cînd mamelonul de exemplu este rău conformat, sau chiar ombilicat şi copilul să nu aibă de ce prinde. Alteori tulburarea se poate găsi la nou-născut şi se referă la o afecţiune bucală, sau la o afecţiune respiratorie (nu poate respira decît pe gură) etc.

Cea mai frecventă greşeală pe care o fac însă tinerele mame constă în timpul cît trebuie lăsat copilul să sugă ; acesta este un lucru foarte important atît pentru mamă cît şi pentru nou-născut. în mod obişnuit este indicat să nu se ţină copilul la sîn mai mult de trei-patru, maximum cinci minute la început, pînă cînd mamelonul se prepară corect pentru a evita apariţia de leziuni la nivelul lui. Odată formate şi neîngrijite corect, ele se infectează şi reprezintă o sursă de neplăceri atît pentru mamă cît şi pentru copilul care va fi defectuos alimentat.

Regimul alimentar al femeii care alăptează trebuie să fie bogat, de aproximativ 3 000—3 500 calorii, cu o cantitate crescută de lichide pe zi, care constau din lapte, compoturi sau chiar bere.

Scularea din pat
în trecut exista părerea că lăuza să nu se scoale din pat decît după aproximativ 3 săptămîni de la naştere, în prezent însă, dimpotrivă, s-a observat că asemenea indicaţie favorizează o stagnare a circulaţiei sîngelui, o senzaţie de slăbiciune a femeii ţinută la pat, tromboze şi atrofii musculare. Din acest motiv noi recomandăm scularea din pat după 12 ore, respectiv a doua zi după naştere, fără să se întîmple nimic rău. Este adevărat că unele lăuze se ridică şi mai devreme fără să prezinte tulburări. Din cauza ridicării precoce din pat, timpul de spitalizare se reduce foarte mult, la o săptămînă sau chiar la 5—6 zile şi totul se va desfăşura normal. Femeia va putea să se deplaseze singură la toaletă, să urineze, să se spele.

Femeile care au născut prin cezariană vor respecta regulile la care sînt supuse femeile operate, dar mobilizarea precoce este totuşi un lucru foarte important.
Exerciţiile fizice sînt un foarte bun mijloc de reconfortare, ele însă trebuie practicate cu blîndeţe, fără exces, constînd din mişcări ale braţelor şi membrelor inferioare, masaje, exerciţii de respiraţie etc.

In cîteva zile de la naştere, femeia va avea şi scaun normal, deci tranzitul intestinal se normalizează, mic-ţiunile de asemenea, abdomenul tinde să-şi ia tot mai mult forma dinaintea gravidităţii, uterul scade şi dispare sub simfiză, scurgerea din vagin se decolorează şi se reduce cantitativ. Se va face o toaletă zilnică riguroasă a organelor genitale externe si, dacă necesităţile o impun, şi irigaţii vaginale dezinfectante. Sînt situaţii cînd, pentru uşurarea naşterii şi evitarea unei suferinţe a copilului în expulzie, din cauza unui perineu înalt şi rigid, acesta se secţionează, operaţie care se numeşte epiziotomie. Plaga suturată după naştere, trebuie îngrijită cu atenţie, iar lăuza să evite cel puţin primele 10 zile aşezarea pe şezut, pentru a nu favoriza tracţiuni asupra plăgii şi dehiscenţa sa.

Părăsirea maternităţii
Dacă toţi parametri pe care i-am descris mai sus : starea generală, temperatura, pulsul, involuţia uterului, drenarea lohiilor, declanşarea şi persistenţa lactaţici micţiunile şi scaunul devin normale, după aproximativ o săptămînă femeia poate părăsi maternitatea.
Veţi putea relua băile la aproximativ 2—3 săptămîni după naştere şi raporturile sexuale cu soţul în jurul a 6 săptămîni. Veţi încheia această perioadă cu un control la ginecolog, cu care ocazie vi se va face un exame complet care este bine să aibă loc cam la două luni d la naştere.

Complicaţiile lăuziei
După cum orice boală poate să apară în timpul sarcinii, tot aşa o serie de afecţiuni pot apărea şi în timpul lăuziei. Unele dintre ele pot fi boli infecţioase cum sînt : pojarul, scarlatina, oreionul şi altele, dar cele mai frecvente sînt legate de însăşi starea de lăuzie. Aceste complicaţii pot fi de multe feluri :

Hemoragia poate să apară în orice perioadă a lăuziei. Dacă se instalează după primele 2—4 ore de la naştere, deci în lăuzia imediată, poate fi explicată prin lipsa de contracţie a uterului, fără persistenţa globului de siguranţă.

Această tulburare se numeşte „inerţie uterină" şi apare în special în uterele destinse, obosite, după o naştere prelungită, în cazul naşterilor multiple, a unor utere malformate etc, sau este condiţionată de reţinerea unor porţiuni de placente sau membrane la nivelul colului uterin, vaginului, vulvei  sau perineului, sau survine, în ultimă instanţă, din cauza unor tulburări de coagulare a sîngelui.în timpul lăuziei propriu-zise, de asemenea poate apărea hemoragia ca o complicaţie, datorită reţinerii de mici porţiuni de placentă sau membrane ; nesesizate la timp, aceasta duce la inflamaţia endometrului şi infectarea lui, realizînd tabloul endometritei.

 Infecţiile pot apare cu tot tratamentul intens cu antibiotice care se face în anumite situaţii în timpul lăuziei. Acestea au drept cauză fie o nerespectare a regulilor elementare de igienă, fie prin executarea unor manopere în condiţii dubioase de asepsie şi antisepsie, fie prin existenţa unor leziuni la nivelul organelor genitale netratate corect. Din aceste motive infecţia care apare în cursul lăuziei se poate localiza la nivelul vulvei, vaginului sau a endometrului şi să se însoţească de o stare generală ceva mai alterată, dureri locale, modificarea caracterului secreţiilor şi febră.

In situaţii mai rare se poate instala o reacţie locală prin interesarea peritoneului pelvian, care se traduce prin apariţia unor dureri vii în etajul abdomenului inferior, greţuri, vărsături, febră, puls frecvent şi o stare generală alterată, realizîndu-se astfel tabloul unei bolinumită pelviperitonită.în situaţii şi mai rare, este drept, fie din cauza unei virulenţe mari a microbilor, fie din cauza unui tratament incorect condus, în cazul infecţiilor localizate sau propagate, microbii pot pătrunde în sînge şi să dea naştere unei boli generale grave numită septicemia. în a-ceastă boală, starea generală se alterează progresiv, febra este foarte ridicată, pulsul crescut, impunînd efectuarea unui tratament deosebit de masiv cu antibiotice, rehidra-tare etc.

Toate afecţiunile înşirate mai sus sînt cunoscute sub numele general de „infecţie puerperală", care după cum aţi văzut, poate fi localizată, propagată sau generalizată.Este adevărat că aceste infecţii pot fi favorizate şi de anumite stări ale sarcinii sau naşterii, cum ar fi : ruperea prematură a membranelor, o naştere prelungită, resturi de placentă sau de membrane rămase în cavitatea uterină, traumatisme ale părţilor moi.

Tromboflebita este o boală care apare în cazul cînd microbii şi toxinele atacă peretele venelor. Pot fi interesate atît vene superficiale cît şi profunde şi unul din factorii favorizanţi este tocmai stagnarea sau încetinirea circulaţiei sîngelui în venele din bazin sau în membrele inferioare, datorită imobilizării la pat şi a deshidratării. De multe ori interesează un traiect varicos. Femeia va prezenta subfebrilităţi, pulsul va creşte mai mult faţă de nivelul temperaturii, pacienta va acuza o durere vie? exprimată  sub  formă  de  crampă,  la  nivelul  pulpei piciorului (dureri în molet), iar după aceea vom constata o uşoară roşeaţă mai mult sau mai puţin întinsă cu tegumentul încălzit, iar palpînd cu degetul, vom simţi, pe o anumită distanţă, o parte din venă îngroşată, dură şi sensibilă la palpare.

De aceea mobilizarea precoce şi mişcările active în pat sînt foarte importante pentru evitarea acestei boli. Şi în această situaţie numai mediculeste în măsură să indice tratamentul necesar în vederea ameliorării şi rezolvării complete a bolii. Este bine însă să aplicăm nişte comprese locale şi să menţinem piciorul mai ridicat pe o pernă, un colac sau pătura făcută sul.

Infecţia sinului se produce cînd microbii se localizează la nivelul ţesuturilor şi canalelor care alcătuiesc glanda mamară şi este cunoscută sub termenul de mastită.
Marea majoritate a infecţiilor sinilor apar în cursul alăptării şi sînt favorizate de nişte leziuni numite ragade care apar la nivelul mamelonului din cauza nerespectării timpului corect de menţinere a copilului la sîn, sau de un masaj brutal care poate, de asemenea, fisura mamelonul.

Ragadele reprezintă poarta de intrare a microbilor şi sînt foarte dureroase.în cazul în care avem şi o stagnare a laptelui, infecţia devine mai extinsă şi se produce o colecţie de puroi în sîn realizînd „abcesul mamar" ; starea generală se alterează treptat, pot apărea chiar frisoane şi febră, sînul devine foarte dureros la palpare dînd senzaţia unor zvîc-nituri sau pulsaţii la nivelul lui, pielea se înroşeşte, se întinde, este sub tensiune şi lucioasă.

Infecţiile sinului pot fi destul de uşor prevenite, dacă respectăm cîteva reguli elementare de igienă : înainte de alăptare, mama, avînd unghiile tăiate, îşi spală bine mîi-nile cu apă şi săpun, apoi le clăteşte cu soluţie antiseptică dezinfectantă (cloramină 50%o) ; mamelonul şi areola se spală cu un mic tampon de vată îmbibat cu o soluţie de acid boric 40%* Dacă copilul are stomatită sau o pio-dermită, nu va fi pus la sîn, ci se va stoarce laptele şi i se va da cu biberonul.

Trebuie să avem grijă să golim în permanenţă glanda mamară ori de cîte ori copilul nu poate face acest lucru şi să evităm stagnarea laptelui. Se poate realiza aceasta cu ajutorul pompei. Vom evita formarea fisurilor mamelonului, avînd grijă ca suptul la un sîn să nu dureze mai mult de 10—15 minute şi în tot acest timp mamelonul să fie introdus în întregime în gura copilului.